Gol

Am lăsat timpul să le rezolve pe toate,
Lipsindu-ne de el,de bunăvoie
Şi am rămas locului.Împietriţi.
Cu ochi.
În soare.

Nu mai vedeam cum
Umbrele oamenilor începuseră să semene între ele,
Oamenii să semene între ei umbre,
Să crească,
Şerpi în noi,
Muşcând,otrăvim lumea
Niciodată a noastră,
A celor rămaşi încolăciţi în lanţuri
La scaunele celor puternici
Lătrând...

Atât de puternic uneori
Cât să merităm somnul,
Visându-ne cenuşile
Aruncate cât mai de sus
Ca să putem cădea cât mai departe
În gol.

Noi cuvinte

Melci noi,
Suntem uşor de găsit
După dârele lasate pe plastic.
Înconjuraţi de tăcere,
Şoptim cuvinte
În timpi morţi
Oferind nume valurilor:
Unu,doi,trei.........

Casele noastre,
Aici.Rămân în umbra noastră
Spre strivire de către
Cei care ne-au dat sensuri
Ascunse în spiralele mâzgâlite pe asfalt
Şi ne-au învăţat
Cum să simţim fără să simţim
Când scuipăm cuvinte unii altora
Cât noi ne îndoiam sub greutatea
Propriului cuvânt,
A unei singure silabe:
Om.