Am lăsat timpul să le rezolve pe toate,
Lipsindu-ne de el,de bunăvoie
Şi am rămas locului.Împietriţi.
Cu ochi.
În soare.
Nu mai vedeam cum
Umbrele oamenilor începuseră să semene între ele,
Oamenii să semene între ei umbre,
Să crească,
Şerpi în noi,
Muşcând,otrăvim lumea
Niciodată a noastră,
A celor rămaşi încolăciţi în lanţuri
La scaunele celor puternici
Lătrând...
Atât de puternic uneori
Cât să merităm somnul,
Visându-ne cenuşile
Aruncate cât mai de sus
Ca să putem cădea cât mai departe
În gol.
