miercuri, 6 ianuarie 2010

Marea roşie


Asfaltul de sub tălpile tale
Acum,l-aş preface în nisip fin,
Cald.

Apoi,
Poate că ne-am scrie numele-n nisip.
Tu mi-ai spune Petru ,
Eu ti-aş zambi….

Poate că eu aş spera
Ca mînă de mînă,să despărţim marea ,
Sa pornim……

Şi poate ca mi-aş mai dori
Să nu ma lepăd
Nici măcar o data……

gaudeamus ingurgitur


Unde vor fi trambitele?Unde vor fi urletele de bucurie?Vom avea pe fata regretful ca s-a terminat o perioada foarte frumoasa a vietii noastre pe care am reusit sa o fructificam la maxim?Sau poate va fi doar o scena de blazare din filmul “Reality bites”?

E ciudat cand iti dai seama ca nu te regasesti nicaieri,chiar si dupa studii specializate.Ca acel miriapod din Kafka,incepi sa escaladezi corpurile facultatii,iar profii rad si te impug cu umilinte,tu fiind la mila lor universitara.Fluturii au plecat de mult;batai de aripi pulverizand linistea meditativa ,unde sonore care abia le percepe urechea surzita de atatea formule scrijelite pe pereti negri,tu nu mai ai de mult aripi.Miriapodul din colivie,melcul care se poate plimba pe marginea eternitatii incadrata intr-o cutie de carton,iti dai seama cat esti de mic.Aspiratii mari,ca niste vase de aur goale iar tu ai umblat un desert intreg cautand raspuns la intreabare socratica “Cine sunt eu?”

Nietzsche ar fi raspuns ironic “Eu sunt cel ce sunt”,urmat apoi de un ras isteric,in maniera sa obisnuita.Totusi avem si ceva divin pe acolo,adimensional si fara o forma anume,ascuns printre vintre si bastonase,asteptand sa fie gasit cumva.Pacat cand ajungi sa te necunosti din ce in ce mai tare…….

Haide Ulise!Sirenele astea te-au fermecat cu behaielile si mugetele lor.Macar de erau cantece frumoase cantata cu pathos,dulci,infiltrandu-se in urechile tale ca niste serpi fini in timp ce tu gustai mere de aur .Musca cu pofta ,tu acel Adam caruia i se bagau pe gat fructe din acel pom al cunoasterii universitare!Ti s-au deschis ochii cumva?Cunosti binele si raul?Ai aflat moartea?

“Traiasca scoala! Traiasca profesorii! Traiasca fiecare-ntrebator! Traiasca fiecare-ntrebatoare! Fie ca ei sa-nfloreasca de-a pururi!”.Asta ti-a cantat Pan traducand notele si muzica in formule bizare,o teorie ciudata despre electroni metafizici in unghiuri dopate cu prea multa realitate,o realitate aproape virtuala uneori ,un vis din care te trezesti prea tarziu intr-un pat dezordonat,tremurand si de unul singur.Este intuneric.Ai aflat moartea?